Pe site-ul YouTube a fost postat recent un film, înregistrat cu telefonul mobil, în care un tânăr loveşte cu picioarele un cerb.
Cei care au văzut filmul l-au recunoscut pe „Dănuţ“, căpriorul aflat în întreţinerea grădinii zoologice de la Bucov.
„Priviţi lupta cu furia. Dorele, mai la dreapta“, este „coloana sonoră“ a filmului postat pe YouTube. Protagonistul, un puşti, loveşte cu picioarele şi cu un băţ de lemn cerbul de la Zoo Bucov. Iubitorii de animale din Ploieşti sunt revoltaţi, însă autorităţile nu au reuşit până acum să-l identifice pe agresor. Acesta ar risca cel mult o amendă, cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
„Pentru a-i amenda ne trebuie împuternicire de la primar şi procese-verbale, iar noi nu avem nimic“, spune Gheorghe Fusu, şeful Serviciului de protecţie a animalelor din Primăria Ploieşti. Cerbul carpatin a fost adus la grădina zoologică de la o unitate militară de vânători de munte din Covasna în 2002. „Dănuţ, cum îi spunem noi, este foarte paşnic. El întinde coarnele pentru a primi afecţiune, însă puştiul care s-a filmat lovindu-l în cap a crezut că îl provoacă. Un astfel de gest mi se pare incalificabil“, explică reprezentantul primăriei.
Astfel de evenimente au loc din ce în ce mai des, mai ales la sfârşit de săptămână, când paznicii nu fac faţă numărului mare de vizitatori. Mai mult, îngrijitorii găsesc în cuştile animalelor tot felul de obiecte aruncate în animale, de la pietre şi crengi, până la umbrele. Nu mai departe de luna trecută, un pui de maimuţă a murit după ce a fost îndopat cu pufuleţi săraţi de un vizitator inconştient.