Un brailean de 27 de ani, amendat de politisti pentru ca s-a luat la bataie cu alte persoane, vrea sa-i reclame pe oamenii legii pentru modul in care a fost tratat. Tinarul sustine ca vinataile pe care le are pe tot corpul nu provin de la schimbul de pumni si picioare cu cealalta gasca, ci de la loviturile primite de la politisti in sediul Politiei Municipiului. Una peste alta, el este acum in vizorul legii dupa ce simbata, cei cu care a avut altercatia anterioara au reclamat la Politie ca ar fi fost amenintati.
Povestea incepe in noaptea de 21 spre 22 mai, cind Alin Cristea a ajuns la Politie impreuna cu un prieten, in apararea caruia a sarit intr-o altercatie pe care acesta a avut-o cu alte persoane. Pentru ca la un moment dat acestia au inceput sa se bata, cineva a sunat la 112, in zona fiind dirijate mai multe patrule de politisti si jandarmi. Acolo, oamenii legii i-au "cules" pe scandalagii de prin boscheti si i-au imbarcat in masini, ducindu-i la sediul Politiei Municipiului, pentru verificari. "A fost un incident intre o cunostinta si alte persoane, cu care a avut o altercatie mai veche si m-am bagat pentru el. A chemat cineva Politia si au venit 4 dube si trei “Logan”-uri. Pe unul dintre ei l-a prins cu cutitul in mina, dar ne-a luat la Politia Municipiului pe toti si pe noi ne-a rupt cu bataia, iar la ceilalti nu le-a facut nimic. Dar ce am facut ca sa ma ia si sa ma bata asa, am furat ceva?", a spus Alin Cristea.
Politistii braileni au ajuns sa-i desparta pe batausi dupa ce o persoana a telefonat la 112 - Apelul Unic pentru Urgente si a sesizat ca in fata blocului G11, din cartierul Hipodrom, mai multe persoane se ameninta si se lovesc reciproc. "In scurt timp, la locul indicat au ajuns patrule auto ale Politiei si Jandarmeriei, care au aplanat conflictul. Zece persoane au fost conduse la sediul Politiei Municipiului pentru clarificare