CĂLIN HERA: " Am intrat în ultima săptămână a campaniei electorale şi parcă ea nici n-a început."
Nu cred în teoria blaturilor avansată de Traian Băsescu şi susţinută de numeroşi comentatori. Mi se pare mult mai plauzibilă teoria neputinţei politice. Fac ochii roată prin toată ţara şi văd aceeaşi constantă: lipsă de idei, fugă de soluţii, lehamite.
Bucureştiul e o culme a acestei situaţii. Cireaşa de pe tort: cum naiba de a prins atât de bine schema lui Oprescu!? Cum de au înghiţit găluşca „Oprescu-independent“ atâţia oameni? Cum de l-au decuplat mintal de PSD, deşi a candidat de două ori pentru acest partid şi nu au fost guverne în care numele lui să nu fie pomenit ca posibil ministru PSD al sănătăţii? Başca relaţia de-o viaţă politică cu Ion Iliescu.
Nu mă mir degeaba. Foarte mulţi oameni cu care am vorbit au spus că-l vor vota pe Oprescu pentru că e independent. Niciunul n-a stat vreun pic să se gândească, a preferat să ia de bună această poveste de adormit copiii. De altfel, somnul face parte din peisajul campaniei electorale.
O explicaţie a capitulării bucureştenilor stă, cred, în nevoia de independenţi care se află în subconştientul multora. Ne aflăm, din nou, într-un moment în care oamenii se simt departe de partidele politice, de politicieni, de ineficienţa lor. De aceea, ei resping partidele. De aceea, ei cred că soluţia se află la independenţi. Că Sorin Oprescu a ştiut să profite de acest lucru sau s-a pomenit răsfăţat de context, e doar un detaliu. Sau nu doar atât?
În afară de şemecheria cu independenţa, lui Sorin Oprescu i-a mai reuşit una: aduce cu Traian Băsescu. Poate coborî dezinvolt în stradă, la piaţă, printre muncitorii de la IMGB, printre aurolaci. Are texte pentru toată lumea, are limbajul acela de şmecher de Bucureşti care ştie să discute cu mecanicul de la service, cu zidarul şi