Elicopterele gărzii de coastă americane continuă să-l caute pe comandantul de navă român Liviu Iliescu, dispărut în apele Oceanului Atlantic. Acţiunile sunt coordonate de un avion special de căutare AWACS, care a verificat zona prin satelit.
Acţiunile sunt ample şi sunt coordonate de un avion special de căutare AWACS, care a verificat zona prin satelit şi a ţinut legătura cu elicopterele gărzii de coastă americane şi cu navele Centrului Regional de Căutare şi Salvare, venite în asistenţă. Vaporul condus de român, Morning Cloud, sub pavilion liberian, a fost întors din drum şi s-au făcut verificări de-a lungul rutei străbătute din momentul în care Liviu Iliescu a fost văzut ultima dată la bord.
În paralel cu căutările pe mare, echipajul a cercetat întreaga navă, dar n-a reuşit să dea de comandant. Căutările au fost suspendate duminică seara, când garda de coastă a SUA a comunicat navei să-şi continue drumul către New Orleans, destinaţia finală, unde va ajunge cel târziu miercuri dimineaţă.
Ancheta va fi preluată de autorităţile portuare din New Orleans după sosirea navei în port. „Toţi marinarii vor fi luaţi la întrebări şi abia după anchetă vom putea afla eventual ce s-a întâmplat cu comandantul român, şi orice este posibil“, a declarat reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor Români, Adrian Mihălcioiu.
El spune că a vorbit la telefon cu celălalt marinar român de la bord, care l-ar fi informat că nu au existat conflicte între comandant şi echipaj. „Soţia lui Liviu Iliescu este răvăşită de durere, ţin legătura cu o vecină a familiei, care mă sună să-i dau veşti“, a mai spus Mihălcioiu.