Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) scoate la privatizare societatea INAR prin negociere cu selecţie pe bază de oferte tehnice. Pachetul majoritar de acţiuni reprezintă 57,1 % din societatea braşoveană ce are ca obiect principal de activitate cercetarea în alte ştiinţe naturale şi inginerie. Investitorii interesaţi pot depune ofertele până pe 4 august.
Potrivit unui comunicat al AVAS, procesul de privatizare a INAR Braşov se află în programul de pre-consultare cu reprezentanţii Comisiei Europene. În urma acestor pre-consultări, eventualele modificări ale elementelor şi condiţiilor prezentei oferte vor fi incluse în Dosarul de prezentare, care se va pune în vânzare începând cu data de 3 iunie.
Reamintim că AVAS a oprit, anul trecut, privatizarea INAR Braşov pentru care s-au primit, la sfârşitul lunii aprilie, trei oferte (de la consorţiul format din Confind SA şi persoana fizică Gheorghe Robu, consorţiul Class Real Estate şi consorţiul Neculaie – Radu). Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) scoate la privatizare societatea INAR prin negociere cu selecţie pe bază de oferte tehnice. Pachetul majoritar de acţiuni reprezintă 57,1 % din societatea braşoveană ce are ca obiect principal de activitate cercetarea în alte ştiinţe naturale şi inginerie. Investitorii interesaţi pot depune ofertele până pe 4 august.
Potrivit unui comunicat al AVAS, procesul de privatizare a INAR Braşov se află în programul de pre-consultare cu reprezentanţii Comisiei Europene. În urma acestor pre-consultări, eventualele modificări ale elementelor şi condiţiilor prezentei oferte vor fi incluse în Dosarul de prezentare, care se va pune în vânzare începând cu data de 3 iunie.
Reamintim că AVAS a oprit, anul trecut, privatizarea INAR Braşov pentru care s-au primit, la sfârşitul lunii aprilie, trei oferte (de la consorţiul format d