Portarul de 22 de ani şi 1,94 metri a fost cumpărat ieri cu 1,5 milioane de euro, dar va rămîne să joace la Bistriţa încă un an.
După 4 jucători de cîmp, Steaua a adus şi un portar. Ciprian Tătăruşanu este al 5-lea transfer al verii. Portarul bistriţean a parafat ieri cu roş-albaştrii un contract valabil pînă în 2013, însă el nu va face parte din lotul lui Lăcătuş în sezonul următor.
“A semnat acum cu noi, dar va rămîne să joace la Gloria pînă în vara lui 2009, după care va face saltul la Steaua”, a explicat Gigi Becali. De ce va ajunge Tătăruşanu în Ghencea abia peste un an? Pentru că Lăcătuş are acum 3 portari în lot, Zapata, Cernea şi Vâtcă, iar columbianul e de neclintit din primul “11”.
Urmaşul lui Zapata
Strategia lui Becali e clară în privinţa postului de portar. După ce Zapata va fi vîndut, cel care îi va lua locul de titular va fi Tătăruşanu, nu Cernea sau Vâtcă. Primul e considerat prea bătrîn, avînd 32 de ani, iar Vâtcă n-a reuşit să se impună în sezonul trecut, deşi pe el s-au plătit 500.000 de euro.
Simion la schimb
Negocierile finale dintre Steaua şi Gloria s-au purtat ieri, între Gigi Becali şi Ioan Ovidiu Sabău, la reşedinţa din Bucureşti a patronului roş-albaştrilor. În schimbul lui Tătăruşanu, vicecampionii vor plăti 1,5 milioane, plus TVA, şi îl vor ceda pe atacantul Valentin Simion, de la Gloria Buzău. Sabău l-a dorit şi pe Bicfalvi, dar s-a opus Costel Bucur, patronul celor din Crîng.
4,2 milioane de euro a investit Steaua în transferuri în ultimele 3 săptămîni
50.000 de euro a plătit Bistriţa pentru a-l cumpăra anul trecut pe Tătăruşanu
Acum un an era în “C”
Saltul pe care l-a făcut Tătăruşanu este unul impresionant. În urmă cu un an evolua în Liga a III-a, la Juventus Bucureşti, club la care s-a şi format ca portar. A fost remarcat de oficialii Gloriei B