Ca de fiecare data, campania electorala este un imens catalizator de energii. De la cei mai tineri militanti pana la cadrele deja consacrate, partidele isi trimit efectivele in cautarea cuceririi electoratului. Nimic nu este omis in aceasta campanie de seductie colectiva: balonase, pungi cu mancare, sepcute viu colorate, tricouri de pe care zambesc, telegenic, propriii nostri politicieni. Este ca si cum, o data la 4 ani, orasele si satele ar intra intr-o fervoare a sarbatorii, incercand sa fardeze, mediocru, realitatea mediocritatii administrative. In mod previzibil, ideile sunt absente din acest peisaj exuberant. Scenariul unei emisiuni politice de pe o televiziune de stiri, ce reduce intregul discurs la o succesiune de gaguri si cantece in decorul unui ring de box, cu un moderator deghizat stangace in arbitru, aduce ceva din farmecul discret alin viata noastra publica. Dificultatea pentru candidati nu este aceea de a imagina o alternativa credibila - sfidarea suprema este incadrarea exacta in timpul alocat. De pe margini, suporterii aduc un plus de optimism acestui exercitiu de democratie televizata. Atunci cand se afla pe teren, in contact direct cu alegatorii, politicienii sunt la fel de imaginativi. Ceea ce conteaza este sloganul si abilitatea de a aduce un folos cuantificabil celor care vor veni la urne. In sectoarele Capitalei sau in spatiul rural, logica mitei electorale este recuperata, in ambalaj european. Distanta dintre cetatenie si pauperitate trece prin disponibilitatea omului politic de a deveni un protector generos al comunitatii pe care o va reprezenta. Anularea demnitatii civice este un pret nesemnificativ, in aceasta ecuatie a comunicarii publice. Nu in cele din urma, campania localelor probeaza deficitul de consistenta ideologica al partidelor autohtone. Brandul si concertele nu pot suplini articulatia intelectuala. Distinctiile dintre partide sun