Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adomniţei, la raport

Publicat in GAZETA de SUD, marți 27 mai 2008 ·

Deputatul Ecaterina Andronescu a cerut ieri Ministerului Educaţiei să scoată de la proba de română a bacalaureatului subiectele care nu sunt în concordanţă cu programa şi a anunţat că ministrul de resort a fost invitat pentru explicaţii la Comisia de învăţământ a Camerei. Fostul ministru al educaţiei a susţinut că sunt în jur de 12 subiecte la proba orală de la limba română care n-au nici o legătură cu programa. După cum a arătat Andronescu, elevii va trebui să comenteze articole de ziare, un discurs al fostului şef al Delegaţiei CE, Jonathan Scheele, un raport al unui institut de sondaje, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Raportul Tismăneanu sau al comisiei prezidenţiale pentru educaţie. Andronescu a cerut ministerului să renunţe la aceste subiecte cât mai repede şi a anunţat că, împreună cu alţi deputaţi, îl aşteaptă mâine pe Cristian Adomniţei să dea explicaţii la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor. Deputatul a arătat că ministerul a abandonat texte literare valoroase şi le-a înlocuit „cu texte fără valoare, care duc cu gândul la politizarea şcolii“. Andronescu a mai cerut ministerului să explice de ce nu a elaborat până acum standardele de evaluare a competenţelor pe baza cărora să existe un proces de evaluare corectă a elevilor pe parcursul unui întreg ciclu şcolar. Vicepreşedintele PSD i-a mai solicitat lui Adomniţei să discute cu toţi inspectorii judeţeni în legătură cu măsurile ce trebuie luate, în condiţiile în care şcolile sunt marcate de episoade de violenţă şi promovează nonvalori. Mai multe publicaţii, dar şi reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământ şi federaţii ale părinţilor au criticat în ultimele săptămâni subiectele de la proba orală pentru limba română. În replică, ministerul a susţinut că este vorba de un atac politic şi că obiecţiile sunt neîntemeiate. Deputatul Ecaterina Andronescu a cerut ieri Ministerului Educaţiei să scoa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°