Întreaga Europă se confruntă cu creşteri astronomice ale preţurilor la carburanţi. Uneori, acestea sunt de natură să dea peste cap un întreg plan de guvernare şi să provoace tensiuni sociale de proporţii. Franţa este printre primele state occidentale care se confruntă cu acest fenomen – creşterea preţului la benzină este pe cale să răstoarne strategia administraţiei Sarkozy de a creşte puterea de cumpărare a francezilor. De asemenea, supăraţi pe aceste creşteri, dar şi pe faptul că ele nu sunt suficient subvenţionate de stat, pescarii francezi au declanşat proteste în întreaga ţară.
Dornic să împuşte doi iepuri dintr-un foc (prevenirea unei crize economice şi să recâştige câteva puncte de popularitate), preşedintele Nicolas Sarkozy încearcă să găsească soluţii la nivel european. Sarkozy a sugerat, marţi, statelor membre ale Uniunii Europene să plafoneze nivelul TVA-ului aplicat preţului la petrol, pentru a limita efectele creşterii preţului la ţiţei, potrivit France Presse. Mai mult, liderul francez doreşte ca, de la un anumit nivel al preţului, TVA-ul impus carburanţilor să fie eliminat complet. Măsura ar trebui să fie, în perspectiva sa, una care să funcţioneze la nivelul întregului bloc comunitar. El a adresat Uniunii Europene această solicitare prin interviul acordat radioului german RTL.
„Nu pot să decid de unul singur acest lucru, pentru că este vorba de o decizie europeană, dar îmi imaginez că Franţa nu este singura ţară care se confruntă cu creşterea preţului la ţiţei”, a precizat preşedintele francez, subliniind că este nevoie de „unanimitate” la nivelul UE pentru adoptarea unei asemenea decizii. Pentru a fi şi mai convingător, liderul din Hexagon şi-a continuat raţionamentul, explicând că „cererea de produse petroliere este din ce în ce mai mare, iar oferta nu creşte deloc sau foarte puţin”, iar lucrurile „nu se vor aranja”.
Inten