Traian Basescu a castigat alegerile la Bucuresti, in 2004, cerandu-le cetatenilor sa-i dea majoritatea in Consiliul General. Mai important decat sa castige in fata lui Geoana din primul tur era consolidarea Aliantei D.A. printr-o victorie care sa o consacre ca singura alternativa credibila la monstrul PSD. PD a aruncat atunci in joc la alegerile din orasele mari cam tot ce avea mai bun pentru a cuceri pentru Alianta electoratul urban.
Afirmata ca forta politica la locale, Alianta a continuat sa se afirme ca alternativa de dreapta la PSD. "Dreptate si adevar" erau cuvinte extrem de puternice intr-o vreme in care statul era stapanit de minciuna si ticalosie. Discursul anticoruptie promitea sa satisfaca aceasta sete de dreptate, iar stilul public deschis al liderilor Aliantei dadea impresia de normalitate dupa cei patru ani de aroganta pesedista. La legislativele din toamna lui 2004, exact acest electorat urban, cucerit la locale si coagulat de promisiunile de dreapta, le-a oferit lui Basescu mandatul de presedinte si Aliantei guvernarea. A fost o strategie simpla si clara, cu mesaje simple si clare, care a functionat.
In comparatie cu alegerile trecute, anul acesta avem un dezastru in zona dreptei la locale, care ameninta sa se transforme intr-o catastrofa biblica la generale. In privinta mesajelor, candidatul PNL la Bucuresti, Ludovic Orban, vine cu metafore de genul "Punem Bucurestiul pe roate!". Ce inseamna concret acest lucru nu stim, cum banuiesc ca nici Orban insusi nu stie. Blaga de la PD-L e la fel de jalnic cand trage niste linii imaginare cu markerul pe o harta, ne baga degetele in ochi prin obiectiv si ne spune ca astea sunt "solutii, nu discutii"! Nu zau! Cu asemenea contracandidati si cu asemenea mesaje "de dreapta", nu e de mirare ca Oprescu este lider in sondaje, cu toate fabulatiile lui despre autostrazi suspendate si cu pelteaua de