Secunde... Minute... Plastice, exploatate la maximum, înşurubîndu-se lent în mintea spectatorului. Festivalul "Shakespeare" a stat sub semnul timpului. Fiecare spectacol a accelerat senzaţia (pe alocuri, copleşitoare) că ai parte de o meta-experienţă: această confruntare vizibilă cu timpul. Pe care cei vrăjit-răbdători ori cunoscători au interiorizat-o, alţii au adunat-o entuziast în aplauze, ceilalţi au pedepsit-o cu spaimă, în măsura în care le înlocuise, probabil, un alt fel de timp. Ce te faci cînd Timpul însuşi devine un personaj? Aceasta pare să fi fost întrebarea-cheie, tăinuită ori, dimpotrivă, verbalizată - "Haide, domnule, că durează prea mult. Am prins ideea, gata!" - în reacţiile celor adunaţi la spectacolele din cea de-a şasea ediţie a Festivalului "Shakespeare".

Desfăşurat în perioada 28 aprilie-18 mai, la Bucureşti (între 1 şi 9 mai, la Craiova), sub supravegherea directorului artistic Emil Boroghină, cu suportul financiar al MCC şi al Primăriei Generale, prin fundaţia de proiecte culturale ArCuB, "Shakespeare"-ul de anul acesta are meritul de a fi reunit în România artişti care dau direcţia teatrului mondial de mai bine de 40 de ani încoace. Teoretic, o "întîmplare" (în simţire şi rafinament) numai bună de pus - spiritual - la fezandat. Practic, un prilej (artistic) pentru a (re)descoperi o cenuşie stare de fapt - să-i spunem - generalizînd, socială.

Sălile au fost pline. În aplauze s-a regăsit entuziasmul - uneori, năucitor pînă şi pentru actori - unui public pentru care să vadă, să simtă şi - de ce nu? - să "rabde" la teatrul de calitate e o adîncă bucurie. Sala Izvor a Teatrului "Bulandra" a fremătat la finalul fiecărui spectacol din trilogia lituanianului Eimuntas Nekrosius (Macbeth, Hamlet, Othello), care a durat, în medie cîte cinci ore. "Să te îmbraci comod, e foarte lung spectacolul!" - a devenit una dintre glumele preferate,