Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un lider pesedist a bătut un tânăr îmbrăcat în portocaliu

Publicat in GAZETA de SUD, marți 27 mai 2008 ·

Preşedintele PSD Petroşani, Haralambie Vochiţoiu, candidat la funcţia de primar al localităţii, l-a bătut duminică noapte pe un tânăr îmbrăcat într-o mantie portocalie, pe care-l confundase cu un membru PD-L. Incidentul a avut loc în zona sinistrată din cartierul Aeroport, unde tânărul ar fi fost cu o barcă pneumatică şi îi ajuta pe cei care erau izolaţi în case. Potrivit martorilor, în jurul orei 23.30, Haralambie Vochiţoiu şi-a făcut apariţia în zonă şi a început să împartă alimente echipelor de intervenţie. „În momentul în care l-a văzut pe acel tânăr îmbrăcat cu pelerină portocalie, a început să urle la el, s-a dus şi i-a dat un cot în gură, după care l-a trântit de maşina de intervenţie a pompierilor“, povestesc martorii. Doctorii de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani confirmă agresiunea şi susţin că în cursul nopţii s-a prezentat un tânăr cu un traumatism facial pentru a solicita îngrijiri medicale. Comandantul Poliţiei Petroşani, Florin Nicolae, a declarat că pe numele liderului PSD Haralambie Vochiţoiu a fost depusă o plângere penală, care a fost înregistrată duminică noapte. „Există o plângere penală, iar în baza ei am declanşat cercetări“, a declarat Florin Nicolae. Pe de altă parte, liderul PSD a negat că ar fi fost implicat într-o agresiune. „Nu este adevărat! Eu nu l-am atins. Într-adevăr, m-am dus să le duc nişte pachete cu mâncare militarilor şi celor care erau la intervenţie. La un moment dat, l-au auzit pe un tânăr din PD-L că vorbea la telefon cu o doamnă, Monica (europarlamentarul PD-L, Monica Iacob Ridzi - n.r.), căreia îi spunea că acum îmi face poze cum dau mâncare. I-am spus să plece, dar el a insistat să stea. L-am dat deoparte, iar atunci a început să ţipe la telefon că l-am bătut. Îmi sunt martori pompierii de acolo că nu l-am atins“, a declarat Vochiţoiu. Preşedintele PSD Petroşani, Haralambie Vochiţoiu, candidat la funcţia de primar al

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 22 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 26 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 15 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 34 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 38 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°