Reducerea accizelor şi a taxelor aplicate combustibililor nu garantează scăderea preţurilor la pompă, problema fiind legată de comportamentul companiilor de pe piaţă şi nu de fiscalitate, potrivit lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor.
Reducerea accizelor şi a taxelor aplicate combustibililor nu garantează scăderea preţurilor la pompă, problema fiind legată de comportamentul companiilor de pe piaţă şi nu de fiscalitate, potrivit lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor.
"Avînd în vedere nivelul redus al accizelor/taxelor din România nu consider că o scădere a nivelului de taxare/accizare ar duce la reducerea preţurilor carburanţilor la pompă. În România, problema nu este legată de comportamentul fiscal al statului, ci de comportamentul companiilor", a precizat ministrul într-un comunicat. Din punctul de vedere al ministerului, "o parte a soluţiei este legată şi de începerea de către Consiliul Concurenţei a unei investigaţii în legătură cu nivelul competiţiei". De asemenea, Vosganian a mai precizat că în contextul discuţiilor legate de eventuala fuziune MOL-OMV, Comisia Europeană va analiza mecanismul formării preţurilor inclusiv în România, unde ambele companii sînt prezente.
Ministerul a mai informat că în România acciza pentru benzina fără plumb este de 33 eurocenţi pe litru, iar pentru motorină este de 27 eurocenţi pe litru. În Franţa, acciza este de 61 eurocenţi pentru un litru de benzină fără plumb şi 43 de eurocenţi pentru aceeaşi cantitate de motorină, iar TVA este aproape identică: 19% în România şi 19,6% în Franţa.
SCUMP. "Cu toate acestea, preţurile carburanţilor comercializaţi pe piaţa internă sînt ridicate, comparabile cu cele din alte state europene iar, pe fondul unui baril cotat la circa 135 de dolari, companiile petroliere locale înregistrează profituri uria