Ce e nou? Ştie toată lumea! La ce altceva te poţi aştepta de la nişte instituţii de stat? E prima reacţie când în redacţie se propune un subiect de genul celui abordat de Capital săptămâna aceasta. Programul aberant de scurt cu publicul al instituţiilor statului pierde din start, ca potenţial subiect jurnalistic, confruntarea cu criteriul noutăţii, al ineditului. Ne-am obişnuit de atâta vreme să stăm la cozi şi să primim o uşă în nas când a venit ora pauzei de

Ce e nou? Ştie toată lumea! La ce altceva te poţi aştepta de la nişte instituţii de stat? E prima reacţie când în redacţie se propune un subiect de genul celui abordat de Capital săptămâna aceasta. Programul aberant de scurt cu publicul al instituţiilor statului pierde din start, ca potenţial subiect jurnalistic, confruntarea cu criteriul noutăţii, al ineditului.

Ne-am obişnuit de atâta vreme să stăm la cozi şi să primim o uşă în nas când a venit ora pauzei de masă la Poliţie, Administraţia Financiară, Casa de pensii sau la inspectoratele de muncă, încât situaţia a intrat demult în categoria firescului, a lucrurilor care sunt aşa de când lumea. Iar când ajunge obişnuinţă o problemă care deranjează în fiecare lună aproape orice om din ţara asta, nevoit să intre în contact cu instituţiile statului, te gândeşti că ce a ratat ţinta noutăţii şi a ineditului agravează realitatea unei situaţii pe care nu o poţi ignora din punctul de vedere al interesului social şi al proximităţii.

Ni se întâmplă tuturor, ne dăm peste cap întregul program al zilei atunci când trebuie să obţinem ceva de la un ghişeu public şi, mai mult, nici nu avem de ales, suntem adesea obligaţi să trecem prin toată distracţia pentru a plăti taxe, declara diverse evenimente, etc. chiar de către cel care o orchestrează: statul.

Îţi spui că asta e, a