Nu este normal ca un om să fie nevoit să-şi deschidă un nou cont, la o nouă bancă, din simplul motiv că are un nou serviciu. Săptămâna trecută, o domnişoară foarte machiată de la ghişeul unei mari bănci din România era să îmi dea, din neatenţie şi grabă, un extras de cont care nu-mi aparţine. Cu câteva minute mai târziu, o colegă de-a ei mi-a cerut să-i spun ce studii am înainte de a-mi schimba nişte euro în lei. Senină, mi-a spus că, dacă nu vreau să-i

Nu este normal ca un om să fie nevoit să-şi deschidă un nou cont, la o nouă bancă, din simplul motiv că are un nou serviciu.

Săptămâna trecută, o domnişoară foarte machiată de la ghişeul unei mari bănci din România era să îmi dea, din neatenţie şi grabă, un extras de cont care nu-mi aparţine. Cu câteva minute mai târziu, o colegă de-a ei mi-a cerut să-i spun ce studii am înainte de a-mi schimba nişte euro în lei. Senină, mi-a spus că, dacă nu vreau să-i spun nimic, poate pune nişte informaţii fictive alături de CNP-ul meu.

Ce mi s-a întâmplat mie la ghişeul băncii cu pricina nu e un caz izolat. Multe alte exemple mi-au dovedit faptul că, în sectorul bancar românesc abundă practicile dubioase, tolerate de un public insuficient de exigent, precum şi scăpările comise de personalul subcalificat.

Bunăoară, alte bănci au obiceiul de a deschide clienţilor un cont curent alături de contul de card, iar obţinerea unui credit rezultă, prea des, şi în deschiderea unui cont curent, creându-se nevoia artificială de a muta banii dintr-un cont în altul, cu comisioanele aferente. Nici în cazul cardului şi nici în cazul creditului, „împerecherea“ acestora cu un cont curent nu serveşte niciunei logici economice reale în afara oportunităţii de a percepe comisioane pe transferuri, de altfel, inutile. Acest lucru este de nejustificat; p