Ieri, in amfiteatrul Colegiului National "Gh. M. Murgoci" a avut loc o sesiune de comunicari pe tema fumatului, realizata de voluntarii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Braila, membrii ai Clubului "Mesagerii antidrog".
Olga Condrat, inspector de specialitate in cadrul Centrului Antidrog, a prezentat elevilor, printre altele, un scurt istoric al tutunului si a incheiat cu zicala lui Mark Twain: "Nimic nu este mai usor decit sa te lasi de fumat. Eu am facut-o de 1000 de ori".
Despre efectele nocive ale tutunului in rindul tinerilor au vorbit si asistentele Elena Manea si Crina Sandu, de la cabinetul medical al colegiului. Au urmat doua eleve care au prezentat pe videoproiector un filmulet intitulat sugestiv "Tigarile, inceputul sfirsitului", oferind exemple despre consecintele nefaste ale fumatului. La finele activitatii, mesagerii antidrog au iesit in strada pentru a oferi un balon contra unei tigari si in acelasi timp pentru a salva sapte minute din viata. Colecta se va incheia la sfirsitul saptaminii, iar "recolta" va fi incinerata in curtea "Murgociului".
Actiunea realizata la "Murgoci" este prilejuita de sarbatorirea, pe 31 mai, a "Zilei Mondiale fara Tutun".
Miine, incepind cu ora 12.30, la Scoala Cazasu are loc o alta intilnire interactiva pe tema "Tutunul ucide in fiecare clipa". Elevii vor transmite citeva mesaje impotriva fumatului.
De asemenea, pe 30 mai, de la ora 10.00, la Liceul "Panait Cerna" are loc dezbaterea sub sloganul "Tutunul ucide in fiecare clipa".
Organizatia Mondiala a Sanatatii a propus pentru acest an sloganul "Tinerete fara tutun".
Activitatile sint realizate in colaborare cu Directia Judeteana pentru Tineret.
Ieri, in amfiteatrul Colegiului National "Gh. M. Murgoci" a avut loc o sesiune de comunicari pe tema fumatului, realizata de vol