Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul DADR Gorj joacă şah cu ministerul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 mai 2008 ·

Valeriu Gogelescu, directorul responsabil cu dezvoltarea rurală în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, a fost destituit din funcţie de ministerul de resort pe motiv de incompatibilitate. Directorul Valeriu Gogelescu, din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, este primul funcţionar public angajat pe un post de mare răspundere care a fost destituit din funcţie din cauza incompatibilităţii sale. Aceasta a rezultat din faptul că funcţionarul public era implicat, în paralel, în realizarea de expertize judecătoreşti, în domeniul agricol. Constatând că legea nu îi permite să desfăşoare două activităţi care l-ar pune în situaţia de incompatibilitate, Ministerul Agriculturii şi Dezvolătirii Rurale a emis în cursul lunii aprilie un ordin de destituire pe numele funcţionarului din Gorj. Aplicarea ordinului prin care lui Valeriu Gogelescu i s-a comunicat că nu mai ocupă postul de director responsabil cu dezvoltarea rurală a fost însă suspendată de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În concediu prelungit Cu doar câteva zile înainte de a primi prin fax ordinul de destituire, Valeriu Gogelescu a intrat în concediu medical şi nimeni nu l-a mai văzut la birou. Nemulţumit de faptul că ar putea rămâne fără loc de muncă, el a contestat în instanţă ordinul emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Recent însă, directorul incompatibil a pierdut procesul la Curtea de Apel din Craiova. Interesant este că Gogelescu a omis să consemneze în declaraţia de interese, postată pe site-ul instituţiei, că desfăşoară activităţi legate de domeniul agricol, din care obţine venituri, în afara funcţiei pe care o ocupă la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj. Potrivit legii, Valeriu Gogelescu nu poate sta în concediu medical mai mult de 90 de zile, însă în prezent aceasta este singura soluţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 9 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 10 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 8 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 10 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 6 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 5 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 8 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°