Coada de la semafor e la fel de lungă şi în Lamborghini şi în Logan. Dacă şoferii din a doua categorie nu par a avea cum să scape de trafic, cei cu bani au la îndemână o soluţie deloc fantezistă: elicopterul. România nu are decât vreo 250 de kilometri de autostradă, nici aceia tocmai la standarde occidentale, iar pe restul şoselelor, Daciile vechi, SUV-urile şi camioanele fac, cot la cot, slalom printre cratere, căruţe şi biciclişti beţi. Ca să ajungi dintr-un col
Coada de la semafor e la fel de lungă şi în Lamborghini şi în Logan. Dacă şoferii din a doua categorie nu par a avea cum să scape de trafic, cei cu bani au la îndemână o soluţie deloc fantezistă: elicopterul.
România nu are decât vreo 250 de kilometri de autostradă, nici aceia tocmai la standarde occidentale, iar pe restul şoselelor, Daciile vechi, SUV-urile şi camioanele fac, cot la cot, slalom printre cratere, căruţe şi biciclişti beţi. Ca să ajungi dintr-un colţ în altul al ţării cu maşina durează cel puţin jumătate de zi şi experienţa cu siguranţă te stoarce de vlagă. Nici când vine vorba de străbaterea Bucureştiului la ore de vârf situaţia nu e mai roz: de cele mai multe ori, ne trebuie şi două ore pentru a parcurge, cu nervii întinşi la maximum, 10-15 kilometri.
Pentru cei cu (nu neapărat foarte) mulţi bani, există o soluţie care te poate ridica, la propriu, deasupra traficului infernal şi te poate duce, relaxat şi odihnit, de la Mangalia la Sighetul Marmaţiei sau de la Reşiţa la Dorohoi în trei-patru ore sau dintr-un punct în altul al Capitalei în numai câteva minute: elicopterul. Deşi mai încet (vitezele de croazieră ale aparatelor civile variază între 150 şi 300 de kilometri pe oră) decât avionul, are marele avantaj că poate fi folosit şi pe distanţe foarte scurte şi că poate ajunge efectiv oriunde. „Pentru aterizări şi