Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opera lui Beenhakker

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 28 mai 2008 ·

Olandezul a ferit "naţionala" de corupţia din fotbalul polonez şi a dus-o la victorie în grupă.

Dacă Polonia se pregăteşte acum pentru turneul final din Austria şi Elveţia, marele merit aparţine selecţionerului Leo Beenhakker.

Singura persoană din federaţia de la Varşovia neatinsă de corupţia care roade de ani buni fotbalul din această ţară, tehnicianul olandez a reuşit să-i ţină pe internaţionali concentraţi numai la fotbal, ceea ce le-a adus o a doua calificare consecutivă la o mare competiţie, după participarea la Mondialul 2006, din Germania.

Beenhakker a avut şi noroc, în sensul că mulţi internaţionali evoluează peste hotare. Începînd cu portarul Boruc (Celtic), continuînd cu stelistul Golanski, Michal Zewlakow (Olympiakos), Krzynowek (Wolfsburg), Lewandovski (Şahtior) şi încheind cu Wichniarek (Bielefeld).

Chiar dacă jucătorii de astăzi n-au valorea celor din anii '70, cînd Polonia a ieşit pe locul 3 la Mondialele din Germania (1974) şi Argentina (1978), tehnicianul olandez i-a condus la un triumf impresionant în calificări, unde leşii s-au impus în faţa unor echipe mai bine cotate, precum Portugalia şi Serbia. Realizarea e cu atît mai semnificativă cu cît pe de-o parte, Polonia e pentru prima oară la un Euro, iar pe de altă parte, reprezintă un ascendent important pentru o ţară care va organiza următorul turneu final.

Polonia

Nume Vîrsta Post Club Selecţii Goluri

Artur Boruc 28 portar Celtic 33 0

Lukasz Fabianski 23 portar Arsenal 7 0

Wojciech Kowalewski 31 portar Korona Kielce 10 0

Jacek Bak 35 fundaş Austria Viena 92 3

Pawel Golanski 26 fundaş Steaua 8 1

Mariusz Jop 30 fundaş FC Moscova 22 0

Arkadiusz Radomski 31 fundaş Austria Viena 30 0

Marcin Wasilewski 27 fundaş RSC Anderlecht 25 1

Michal Zewlakow 32 fundaş Olympiakos 74 2

Jakub Blaszczykowski 23 mi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 7 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 10 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri în ziua de dinaintea Paștelui

Mediafax acum 19 minute
Din punct de vedere religios, Sâmbăta Mare amintește de punerea în mormânt a Mântuitorului și de coborârea Sa la iad, unde, potrivit tradiției ortodoxe, a eliberat sufletele celor drepți. Este o zi de o solemnitate aparte, în care credincioșii se ad

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Cancan acum 13 ore
Vrei să îi surprinzi pe oamenii dragi din viața ta cu mesaje speciale de Paște? Îți prezentăm câteva urări emoționante pe care le poți trimite apropiaților cu ocazia acestei sărbători! Mesajele sunt o modalitate minunată de a adresa urări de bine cu

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 12 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 11 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 11 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 10 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

5°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°