Prezent astăzi la inaugurarea Complexului Sportiv Olimpic de la Izvorani, şeful statului a primit o minge de fotbal pe care este scris cuvântul "Zeus" şi a fost invitat să execute un penalti, la care el a replicat: "Şi în poartă să stea Călin". Preşedintele şi premierul au participat la eveniment alături de omul de afaceri Ion Ţiriac, fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), tăind panglica de inaugurare. Ei au vizitat baza sportivă însoţiţi de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu.
La intrarea pe stadionul Olimpic, Băsescu a remarcat că organizatorii aşezaseră pe gazon o minge de fotbal şi una de rugby. "Aveţi de ales între un penalti şi o transformare", i-a spus Morariu lui Băsescu. Acesta a răspuns că preferă un penalti. "Dar cine stă în poartă? Călin", a spus Băsescu, după care a izbucnit în râs.
Premierul, aflat undeva în spatele preşedintelui, nu a auzit ce spusese acesta, însă a remarcat că cei din jur începuseră să râdă şi atunci l-a întrebat pe Băsescu: "Ce, ce, ce?".
Preşedintele s-a întors la premier spunându-i: "Ne-au arătat că sunt nişte mingi aici şi eu am zis să execut un penalti şi mă întrebam cine să stea în poartă. Tu!", i-a spus Băsescu lui Tăriceanu, după care a râs din nou, premierul limitându-se la a zâmbi.
Băsescu şi Tăriceanu au vizitat şi sălile de tenis, iar în încheiere, şeful statului a intrat şi în sala de gimnastică, inspectând aparatele de antrenament.
România şi-a depăşit de multe ori condiţia prin performanţele sportivilor Inaugarea Complexului nu putea să nu aibă parte şi de discursurile celor prezenţi. Astfel că, preşedintele Traian Băsescu a declarat că România va rămâne consecventă principiului că sportul de performanţă nu trebuie amestecat cu politica, precizând că ţara noastră şi-a depăşit de multe ori condiţia