Desi euro s-a tot apreciat in raport cu dolarul – si o apreciere a monedei ajuta, in general, la mentinerea in chingi a inflatiei –, aceasta din urma a manifestat o recrudescenta pe ansamblul zonei euro. Cresterea preturilor mondiale la petrol si la alte cateva materii prime, ca si la cereale, si-a spus cuvantul. Inflatia insa a explodat in tarile emergente europene, membre sau nemembre ale Uniunii Europene. In cateva dintre acestea a revenit in forta la doua cifre, in unele fiind de peste 15%. In toate acestea insa, desi analizele cam de pretutindeni nu recunosc faptul, inventand in schimb tot felul de povesti si factori conjuncturali, reintoarcerea inflatiei este legata de fortari anterioare ale politicilor economice, in afara realitatilor si fundamentelor economice ale acestor tari. Insusi mecanismul conceput pentru extinderea Uniunii Europene este acum pus in discutie. Un implant de "economie financiara" a fost facut in tarile din Est, indeosebi pe calea furnizarii in acestea de bani care, prin creditare de la fata locului, sa extinda rapid consumul, pentru ca aceste tari sa devina pe termen scurt piete care sa absoarba produsele si serviciile din Vest. In cele mai multe dintre tarile respective, productia n-a putut tine pasul cu consumul astfel stimulat, si nu numai consumul, dar si cresterea economica s-au asezat masiv si disproportionat pe importuri.
Acum deficitul extern a devenit vulnerabilitatea principala, practic netratabila, a acestor tari. Un timp, mecanismul a mers. si pomparea de bani din afara a ajutat substantial procesul, impingand in sus monedele proprii ale acestor tari, ceea ce a stimulat tocmai importurile, care erau cheia mecanismului. Fara a avea prea multe capacitati de manevra, tarile respective s-au si complacut in situatie. Guvernele au practicat politici fiscale care s-au bucurat de momentele de exuberanta si nu au pus
