Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stagii interculturale în limbi străine

Publicat in GAZETA de SUD, joi 29 mai 2008 ·

Consiliul Europei a lansat programul de Stagii interculturale de limbi străine 2008. Acest program este format din şase cursuri rezidenţiale intensive de patru săptămâni, organizate în diferite ţări în care se vorbeşte limba vizată de curs. Ele se derulează în cooperare cu diferite autorităţi naţionale din ţările gazdă implicate. Stagiile interculturale de limba franceză se ţin la Centrul European de Tineret Strasbourg, în perioada 6 august - 3 septembrie 2008, şi la ele se pot înscrie 30 de participanţi. Cele de limba germană se desfăşoară în Germania, la Europa-Kolleg Kassel, în perioada 28 iulie - 22 august 2008, şi pot participa 26 de persoane. Cele de limba spaniolă au loc în Spania, la Mollina, la European-Latin American Centre of Youth, în perioada 7-25 iulie 2008. La aceste cursuri se pot înscrie 15 participanţi, de preferat rezidenţi ai ţărilor nemembre ale Uniunii Europene. Stagiile interculturale de limba rusă au loc la Moscova, în perioada 23 iunie - 19 iulie 2008, pentru acestea fiind 20 de locuri. Cele de limbă italiană au loc în Italia, în provincia Autonoma di Trento, în perioada 30 iunie - 19 iulie 2008, la aceste stagii putându-se înscrie 20 de participanţi. Consiliul Europei organizează şi stagii interculturale de limbă arabă, care se vor organiza în Maroc, în perioadele 30 iunie - 25 iulie şi 7 iulie - 1 august 2008, numărul de locuri find nelimitat. Consiliul Europei a lansat programul de Stagii interculturale de limbi străine 2008. Acest program este format din şase cursuri rezidenţiale intensive de patru săptămâni, organizate în diferite ţări în care se vorbeşte limba vizată de curs. Ele se derulează în cooperare cu diferite autorităţi naţionale din ţările gazdă implicate. Stagiile interculturale de limba franceză se ţin la Centrul European de Tineret Strasbourg, în perioada 6 august - 3 septembrie 2008, şi la ele se pot înscrie 30 de partici

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum o ora
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum o ora
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 10 minute
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum o ora
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 5 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vin vremuri tulburi, potrivit șefei Băncii Centrale Europene - Situația de azi, asemănătoare celei dinainte de marea criză și de război

Ziua News acum 2 ore
Economia globală se confruntă cu o fragmentare similară celei din epoca „naţionalismului economic", care a cauzat colpasul comerţului internaţional şi Marea Criză de la sfârşitul anilor 1920, a spus preşedinta Băncii Centrale Europene. „Ne-am confru

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum o ora
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°