Agenţiile de turism şi firmele vor putea cumpăra din toamnă bilete de tren de pe Internet, urmând ca în viitor serviciul să poată fi folosit şi de călătorii persoane fizice. „Sistemul de achiziţii online se află în faza de testare la Centrul de informatică al CFR. Sperăm ca din toamnă să fie funcţional, într-o primă fază, pentru operatorii de tursim şi pentru corporaţii, urmând ca acesta să funcţioneze şi pentru călători”, a precizat Adrian Vlaicu, director de marketing al CFR Călători.
Totodată, compania se orientează spre fidelizarea clienţilor. Astfel, de la începutul acestei luni, persoanele juridice pot cumpăra un abonament care include călătorii nelimitate la toate categoriile de trenuri la clasa a doua. Abonamentul este transmisibil şi este valabil şase luni sau un an, acesta din urmă fiind la un preţ de 9.000 lei. Dacă răspunsul pieţei va fi pozitiv, CFR ar putea lansa o ofertă similară şi pentru călători. De asemenea, adulţii care călătoresc în grupuri de maxim 5 persoane obţin o reducere la preţul biletului de până la 25% pentru fiecare pasager. (T.P)
Agenţiile de turism şi firmele vor putea cumpăra din toamnă bilete de tren de pe Internet, urmând ca în viitor serviciul să poată fi folosit şi de călătorii persoane fizice. „Sistemul de achiziţii online se află în faza de testare la Centrul de informatică al CFR. Sperăm ca din toamnă să fie funcţional, într-o primă fază, pentru operatorii de tursim şi pentru corporaţii, urmând ca acesta să funcţioneze şi pentru călători”, a precizat Adrian Vlaicu, director de marketing al CFR Călători.
Totodată, compania se orientează spre fidelizarea clienţilor. Astfel, de la începutul acestei luni, persoanele juridice pot cumpăra un abonament care include călătorii nelimitate la toate categoriile de trenuri la clasa a doua. Abonamentul este transmisibil şi este valabil şase luni sau un an, acesta din urm