This is a primitive country, with primitive behaviour. Replica venită din partea unui englez ce locuieşte în România de cîţiva ani îmi provoacă o stare ofensivă. Mentalitatea excepţionalismului ce rîneşte printre gunoaiele din centrul capitalei se regăseşte în fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Adesea aceasta apare exact în momentele cele mai proaste, cînd ar trebui să înţelegem ridicarea sprîncenei englezului în faţa mizeriei sociale încă pregnante, din păcate. Prima reacţie, cea automată şi uşor incontrolabilă, de a răspunde cu no way man, we are a civilized country, este contracarată de atîtea alte evenimente. Dar, de asemenea, poate fi şi susţinută. Ce înseamnă ca un regizor român să cîştige un Palme d’Or şi în acelaşi timp sute de mascaţi să păzească o mînă de homosexuali exhibiţionişti? Înseamnă oare că sÎntem mai buni sau mai răi? Înseamnă că avem valori recunoscute pe plan european şi mondial sau că nu avem nici un fel de valori şi că singura satisfacţie provine din conflict? Întrebări ca acestea, fără răspuns, deşi nu îşi pot găsi o rezolvare, produc dezbatere: care este de fapt problema şi de fapt ce dorim de la străini şi mai ales de la noi? Festivalul de la Cannes, prin prestigiosul său renume, propune lumii noi idei ale vieţii prin premierea artiştilor din cinematografie. Un Palme d’Or aduce cu sine prestigiu în ţară şi în străinătate şi o mulţumire de sine, o recunoaştere a efortului depus. De asemenea, în destule cazuri aduce şi beneficii materiale. Megatron, filmul lui Marian Crişan, cîştigător la secţiunea scurtmetraj prezintă o realitate românească, uşor suprarealistă. Imaginea drumului către McDonald’s nu seamănă cu ceea ce sÎntem obişnuiţi să ÎntÎlnim în marile oraşe, în care curentul anti-McDonald’s începe să fie la modă, formîndu-se adevărate societăţi post-McDonald’s. Fără să contest calitatea filmului, mă întreb c