Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Repartitoarele, un puzzle de 130 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 29 mai 2008 ·

Cum cea mai mare parte a blocurilor de locuinte din Romania au fost construite in perioada socialista, eficienta energetica la nivelul consumatorilor casnici se traduce prin reglare si contorizare. Termostatele, repartitoarele de costuri, valvele de echil

Repartitoarelor de costuri, piata care s-a dezvoltat mai mult dintr-o obligativitate legislativa decat dintr-o necesitate inteleasa de consumatorul casnic de energie termica, atinge o valoare de piata de peste 65 de milioane de euro in prezent.

Pana la sfarsitul lunii septembrie a anului viitor, cand va expira termenul limita pana la care vor trebui montate astfel de aparate de repartizare a costurilor in fiecare apartament racordat la sistemul central de incalzire, valoare estimata a pietei este de peste 130 de milioane de euro. In septembrie, aproximativ 80% din totalul de 5,5 milioane de radiatoare existente la nivel national vor avea montat un repartitor de costuri de incalzire.

Obligatia montarii repartitoarelor dateaza din 2004 si a fost initiata de Autoritatea Nationala de Reglementare a Serviciilor de Gospodarire Comunala (ANRSC). La scurt timp a aparut cadrul legislativ care mentioneaza obligativitatea montarii de aparate de repartizare a costurilor in fiecare apartament care beneficiaza de agent termic de la sistemul centralizat. Termenul limita stabilit initial pentru vara anului trecut a fost prelungit pentru toamna anului viitor, mai exact sfarsitul lunii septembrie 2009.

Pentru vanzarea si montarea de repartitoare de costuri in apartamentele romanilor se intrec in jur de sapte companii, care pana in prezent au acoperit mai putin de jumatate din totalul apartamantelor racordate la sistemul centralizat de incalzire.

Lupta se da insa la varf: intre compania ISTA cu 930.000 de repartitoare de costuri vandute si montatesi care detine 19% din totalul pietei, fir

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la urne la ora 14 se apropie de cea din turul I din 2019

HotNews acum 26 minute
Prezența la vot, în România, la ora 14, a fost 24,67%, mai mică decât cea de la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019, când a fost 25%. 4.456.000 de români au votat până la ora 14, în țară,potrivit datelor de pe site-ul AEP. Numărul este m

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 50 minute
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum 29 minute
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum o ora
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

CTP, reacție la tăcerea lui Klaus Iohannis din ziua alegerilor prezidențiale: „Prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani”

Libertatea acum 50 minute
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a atacat dur pe Klaus Iohannis, duminică, după ce președintele nu a răspuns la nicio întrebare a presei când a mers să voteze la alegerile prezidențiale.

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 2 ore
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°