Mâncăm mai puţină carne şi bem mai puţin vin şi sucuri decât europenii, dar compensăm cu pâine şi lactate, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Sursa: Codrin Prisecaru
Consumul anual de carne şi produse din carne din România este de 64,5 kilograme pe cap de locuitor, sub media din UE, de 86 de kilograme, însă acoperim „gaura“ cu pâine. Românii mănâncă cea mai mare cantitate de pâine din Uniunea Europeană. În timp ce un român consumă, în medie, 108 kilograme de pâine anual, iar un bulgar mănâncă 106, ceilalţi cetăţeni ai UE nu trec de 78 de kilograme.
În sectorul lactatelor, consumul în România este mai mare decât în restul Uniunii, însă cu doar 1,3%. De asemenea, consumăm cu 10% mai puţine sucuri şi cu 25% mai puţin vin.
Date despre stocuri
Informaţiile privind piaţa produselor agricole şi alimentare vor fi centralizate de Ministerul Agriculturii prin intermediul unui sistem informaţional finanţat din bugetul instituţiei. Informaţiile primite prin Sistemul Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare (SIPPAA), înfiinţat ieri de guvern prin hotărâre, vor fi transmise de minister şi către Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Europeană.
Sistemul ar urma să rezolve problema urmăririi stocurilor producătorilor agricoli.