Cei care vor sa-si gaseasca dreptatea prin tribunale, dar nu pot face fata cheltuielilor pot beneficia de gratuitatea sau de subventionarea partiala a acestora, prin Ajutorul public judiciar in materie civila.
Romania a transpus in legislatia proprie Directiva 2003/8/CE a Consiliului Uniunii Europene, de imbunatatire a accesului la justitie in litigiile transfrontaliere, prin OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila. "Ajutorul public judiciar reprezinta acea forma de asistenta acordata de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil si, garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciara, inclusiv pentru executarea silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii", ne-a declarat Liliana Bogdan, director la ANOFM. Ordonanta este aplicabila in toate cazurile in care se solicita ajutor public judiciar in fata instantelor judecatoresti sau a altor autoritati cu atributii jurisdictionale romane de catre orice persoana fizica avand domiciliul sau resedinta obisnuita in Romania ori intr-un stat membru al Uniunii Europene.
Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar orice persoana fizica in situatia in care nu poate face fata cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implica obtinerea unor consultatii juridice in vederea apararii unui drept sau interes legitim in justitie, fara a pune in pericol intretinerea sa sau a familiei sale.
Ajutorul public judiciar se poate acorda in urmatoarele forme: plata onorariului avocatului; plata expertului, traducatorului sau interpretului folosit in cursul procesului; plata onorariului executorului judiciar; scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor judiciare prevazute in lege, inclusiv cele datorate in faza de executare silita.
Ordonant