Am fost un copil obedient la 7 ani mi-am închiriat o garsonieră pe Aleea Şcolii. De la bunicul meu măcelarul am învăţat să nu fac niciodată munca pe jumătate. Pune-mă să muncesc dar te rog nu-mi vorbi despre muncă. Noi am compus cîntece despre asta. Le-am învăţat la şcoală. Din cînd în cînd la abator venea un actor celebru şi interpreta pentru măţărese. Obligă-mă să muncesc dar nu-mi spune de ce. Eu sînt vocea telepatică: munceşti şi munceşti şi robotica înaintează atît de greu. Mi-au spus că sînt dintre cei de pe lista „Pe ei îi iubim“. Munca e clară ca un sendviş la două noaptea: pîine muşchi de vită muştar. Să faci totul ca să rămîi pe listă. Muncă hardcore. 2. Naţiunile mici sînt îndrăgostite în secret de scurte perioade din muzica pop a altor naţiuni mici. Naţiunile mici îşi numără cosmonauţii. În unele după-amieze cu lumină leneşă ireversibilitatea universală funcţionează fluctuant în preajma naţiunilor mici. Mici Frankensteini dar neprevăzuţi. Cînd două naţiuni mici se întîlnesc şi se adulmecă istoriile desenelor lor animate se întîlnesc şi se miros curioase. Dimineaţa în pădure cu mîinile întinse lîngă tufele de fragi aşteptînd civilizate în spatele celorlalte lucruri pe cale de dispariţie. Pulsul mă împiedică să trag linii drepte. Naţiunile mici sînt cutremure care lovesc toată viaţa lor numai locuri nepopulate. Naţiunile mici clipesc des. Naţiunile mici îşi numără centralele atomice. Milioane de ani după ce dispar centralele lor atomice naţiunile mici iradiază. 3. 7.00 staţia de metrou Titan Bucureşti. Bătrînii care stau dimineaţa devreme la coadă la exemplarele gratuite din Libertatea pe care le vînd mai apoi prin spitale. Cum e plătit mediumul poliţiei: o dată pentru visele premonitorii adică munca de noapte şi încă o dată pentru povestirea lor? Bodyguarzii care păzesc teancurile de ziare şi au grijă ca nimeni să nu ia mai multe decît ceilalţi