În doar trei săptămâni, pe spaţiul verde au apărut 12 construcţii fără autorizaţie. Sursa: Marius Nica
Cel mai mare parc din apropierea Ploieştiului a fost invadat, la început de sezon estival, de tot felul de cârciumi construite fără autorizaţie. Asta în condiţiile în care unui ploieştean îi revin mai puţin de 7 metri pătraţi de spaţiu verde, de aproape patru ori mai puţin decât prevăd normele europene. De altfel, fiecare zonă verde din Ploieşti pare să fi stârnit interesul afaceriştilor locali.
Patru terase şi opt chioşcuri
După ce în ultimii ani mai multe parcuri din Ploieşti au fost desfiinţate pentru a face loc unor vile, benzinării sau magazine, Parcul Bucov, cel mai mare unde ploieştenii se pot plimba şi respira aer curat, a fost şi el „sacrificat“ în numele comerţului. Astfel, patru terase şi de două ori mai multe chioşcuri au răsărit pe spaţiul verde, dar şi pe lacul din parc.
„M-am bucurat că a venit vremea frumoasă şi am ieşit la o plimbare cu nepoţelul meu. În loc de linişte, am dat peste cârciumi unde urlă muzica şi se consumă alcool“, se plânge Daniel Oprea, unul dintre ploieştenii surprinşi de apariţia construcţiilor pe iarbă.
Tot pe spaţiul verde, un alt întreprinzător a montat un trenuleţ de agrement, care funcţionează la sfârşit de săptămână, când numărul vizitatorilor, în special al celor mici, este foarte mare.
„Potrivit Legii mediului, schimbarea destinaţiei unui teren din spaţiu verde într-unul pentru construcţii este interzisă“, susţine Camelia Steliean, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova. Însă, când vine vorba de asumarea responsabilităţii, autorităţile fac ce ştiu mai bine: pasează „pisica“ dintr-o ogradă într-alta. „Noi nu dăm autorizaţii de construcţie, ci Primăria Bucov. Din câte ştiu, patronii teraselor au primit somaţii să se autorizeze“, exp