Berbec de aprilie, născut cu un an înaintea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, într-o familie de machedoni gălăţeni, din onorabila profesie a căilor ferate interbelice, Iorgu Gelu Anghel (adică prof. univ. dr. Gh. I. Anghel de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti) poate fi fermecător repovestit, ca traiectorie de viaţă, după numele celui mai recent ciclu pictural al său, Întoarcerea lui Odiseu. Anghel, pictor nominalizat la Premiul Naţional pentru Artă şi Premiul Prometheus pentru Opera Omnia (2007), a călătorit pe mare în cea mai crudă tinereţe. Dar, ceva mai devreme chiar, se înscrisese, prin iniţierea unei mari artiste marginalizate, dar instruite, la şcoli europene – Lola Schmirer Roth –, pe o cale regală a picturii. Nepotul lui Crisanti, cherhanagiul imortalizat în titlurile pînzelor sale, a făcut, după fiecare expoziţie premiată în Bucureşti, cîte o întoarcere la Muzeul de Arte Vizuale din Galaţiul copilăriei sale. De aici, de la Gurile Dunării, va porni, printr-un hazard norocos, selecţia şi apoi onoranta premiere de la sfîrşitul anului 2006, a Academiei des Beaux-Arts din Paris, la salonul de toamnă de la Grand Palais. Septuagenarul „metec“ (alter ego din titlurile sale confesive), cu apariţie elegant boemă şi melancolice bucle sărate de valuri (ca ale lui Moustaki), pregăteşte, pentru luna octombrie a acestui an, o importantă expoziţie franceză. Semnătura sa nouă, cu litere greceşti, „ANGE“, va „ilumina“ Lyonul şi apoi va intra în circuitul galeriilor private pariziene. Cu absolută seriozitate a branşării pe valul vizibilităţii sale europene, cu o disciplină de atelier interiorizată de o viaţă şi – realmente fascinant – cu o stare de graţie în a-şi epura, la acest prag de vîrstă, densa şi preţioasa sa formulă de picturalitate, Anghel are ambiţia de a oferi galeriştilor francezi aproape 40 de pînze cu totul noi, pe formate medii şi