„Dar, în acest echilibru respingător al societăţilor, nu seismul are importanţă, ci deriva – lentă, contorsionată şi îngreţoşată – a ideilor.“ Anonim (secolul al XX-lea) „Crise sans précédent“ este una dintre formulele pe care le-a generat Mai ’68. În spaţiul francez, ea trimite imediat la o criză istorică, în sensul tare al expresiei (apropiat de cel dat de Georges Duby, de pildă). Efectul de rezonanţă al momentului a fost, însă, cu mult peste realitatea evenimentelor, acoperindu-le, dîndu-le un aer mitologico-subversiv pe care nici actorii, nici contextul, nici chiar conţinutul propriu-zis al revoltei nu puteau să-l aibă. Voi analiza, în continuare, această „neputinţă“ a contextului şi a conţinutului. Actorii fiind, în ochii mei, personaje dezarticulate şi lipsite de orice interes epistemic (în ciuda aparenţelor şi a maximalizării contribuţiei lor în scenariu) nu vor fi numiţi aici (nici măcar în calitatea lor de figuranţi). „[...] tocmai pentru că este, în bună parte necunoscut, Mai ’68 trezeşte atîtea polemici. Cu numai cîteva excepţii, care vin dinspre istorici, analişti politici şi sociologi, evenimentul este îndeobşte ţinta unor fantasme sociale tot mai puţin disimulate decît un obiect al cunoaşterii.“ Aceste rînduri sînt scrise în introducerea unui volum masiv, Mai-juin ’68, coordonat de politologii Dominique Damamme, Boris Gobille, Frédérique Matonti, Bernard Pudal şi apărut în 2008, la Éditions de l’Atelier/Éditions Ouvrières (sic!). Deşi îşi propune să „iasă din clişee pentru a pătrunde în cunoaşterea aprofundată a ceea ce a fost unul dintre marile evenimente ale secolului al XX-lea“, surpriza, după lectura celor peste 400 de pagini (împărţite pe domenii, analize, cazuistică), este să constaţi că, în realitate, chiar cînd îmbracă hainele politologiei sau ale sociologiei, dispozitivul analitic francez rămîne, în ce priveşte Mai ’68, înţepenit într-o