Pseudolupta pentru primărie din sectorul 3 pare dinainte câştigată. Sondajele îl dau la unison pe actualul edil, Liviu Negoiţă (PDL), ca favorit în preferinţele electoratului, cu peste 60%
Popularitatea primarului, în ciuda unor acuzaţii de favorizare a unor firme la licitaţiile pe bani publici din ultimii patru ani, a descurajat însă şi partidele să trimită în acest sector candidaţi cu notorietate.
Potrivit unui studiu IPP Data Research, dat publicităţii la începutul săptămânii şi realizat în perioada 19-24 mai, primarul-etalon de imagine a PDL la locale ar obţine 67,3%, urmat la 50% distanţă de PSD-istul Doru Giugula (11,1%) şi de liberala Theodora Bertzi (8,4%), soţia cântăreţului Ducu Bertzi. Sub 3% sunt plasaţi Dănuţ Saulea (PRM) şi Valentin Biber (PNG).
Realizările finului lui Videanu
Fost şef de campanie al lui Traian Băsescu la locale, Negoiţă şi-a început mandatul cu un sprijin vizibil venit dinspre Primăria Generală, unde în 2005 s-a instalat naşul şi colegul său de partid, Adriean Videanu. Sectorul 3 a fost primul în care s-au început lucrările de reabilitare pe marile bulevarde şi parcă- rile „în spic“, edilul Negoiţă construindu-şi în paralel reputaţia de bun administrator prin cosmetizarea străzilor secundare, amenajarea parcurilor şi a spaţiilor verzi, externalizarea serviciilor de curăţenie.
Asupra mandatului său planează însă suspiciuni că ar fi favorizat la licitaţii apropiaţi ai PD, în special în proiectele de amenajare a locurilor de joacă.
Giugula, fost informator, actual candidat
Implicat mai mult în coordonarea campaniei candidatului PDL pentru Capitală, Vasile Blaga, decât în bătălia electorală pentru sector, Negoiţă a fost criticat de contracandidatul său PSD-ist, Doru Giugula, că refuză dialogul, în încercarea de a nu răspunde pentru deciziile luate ca