Comentariul de fata incheie (cu marturisit regret) mini-seria dedicata unei succesiuni de spectacole care au configurat, in peisajul nostru teatral, un autentic eveniment. Folosita prea des - si cu entuziasm deplasat -, vorba aceasta rasunatoare isi capata pe deplin continutul in imprejurari care, tocmai din cauza inflatiei induse, risca sa fie trecute cam repede cu vederea; sau chiar total ignorate. Nu se poate spune, desigur, ca ar fi fost cazul Festivalului International Shakespeare, gazduit (in paralel, cateva zile) de Craiova si de Bucuresti. Cu toate ca...
Cu toate ca, de pilda, publicitatea de care a avut parte reuniunea nu s-a ridicat la inaltimea ei. Nu stiu cine e de vina pentru asta - probabil, traditionala inaptitudine autohtona pentru colaborare, caci festivalul a "atarnat" de trei organizatori: Fundatia Shakespeare, Teatrul National "Marin Sorescu" din Craiova si ArCuB. Gresesc presupunand ca acesti organizatori nu au incheiat din timp un protocol care sa stipuleze clar cui ce sarcina ii revine si in ce conditii? M-as mira. Bineinteles, oricarei acuze de acest fel i se poate replica, senin, ca salile au fost, totusi, aproape in fiecare seara pline; da, e adevarat; nu, insa, atat cat puteau fi, cu o "promovare" adecvata.
Obiectia de mai sus - asupra careia nu insist, intrucat, neaflandu-ma in posesia unor informatii detaliate privind sursele de finantare a festivalului, nu am in numele cui sa ma indignez mai amplu ("boborul!") - exprima, in primul rand, un regret personal: la cat de bune au fost spectacolele aduse, mi-as fi dorit ca ele sa fie vazute nu doar de toata "breasla", ci si de toata suflarea romaneasca iubitoare de teatru. Sau, pur si simplu, de lucruri frumoase. Or aici, in acest punct, toate cusururile organizatorice palesc si toate glasurile cartitoare trebuie sa taca. Festivalul International Shakespeare a fost, prin c
