Cartea lui Radu G. Teposua a fost prima istorie literara consacrata "generatiei '80". Si totusi, este ea oare cu adevarat o istorie? Aceasta e intrebarea. Si de aici incep problemele. Care e, in realitate, obiectul volumului? De o istorie in sensul "tare" al termenului nu poate fi vorba.
Si nici macar de o panorama a literaturii romane din deceniul noua, in maniera celor elaborate de catre Al. Piru, pe care Radu G. Teposu il adopta in unele privinte ca model. Mai intai, pentru ca, dupa cum lesne se poate observa, cartea nu acopera intreaga productie literara a anilor '80, multumindu-se cu scrierile "tinerei" generatii. In plus, unele volume radiografiate aici dateaza din deceniul precedent, de vreme ce pragul de jos al Istoriei lui Teposu il fixeaza debutul lui Mircea Scarlat din 1976. Si apoi, istoria ca istoria, dar de ce sa fie ea musai "tragica si grotesca"? Raspunsul e usor de intuit - azi, ca si la data aparitiei cartii -, insa autorul nu da niciun semn ca ar vrea sa ne scuteasca de efort. Dimpotriva, orice consideratii de natura sociala, politica sau economica lipsesc din arhitectura volumului. De unde o intrebare fireasca: care e istoricitatea de la care se revendica intreprinderea lui Radu G. Teposu? La prima vedere, ar fi vorba de un principiu pur literar, in speta de emergenta postmodernismului. Insa criteriul nu este aplicat cu consecventa: mai bine de jumatate din autorii inclusi in volum se plaseaza in afara acestui etalon. Astfel incat adevaratul principiu de selectie si organizare a cartii ramane acela strict biologic: pornind de (adica intorcandu-se) la Thibaudet si Piru, Istoria lui Radu G. Teposu este, in realitate, o simpla - chiar daca densa - dare de seama cu privire la activitatea incipienta a exponentilor "generatiei '80".
Sa recunoastem, totusi, ca unul din principalele merite ale autorului ramane circumscrierea postmodernis
