Medicii ar trebuie să administreze antidepresive pacienţilor, care au suferit un accident cerebral, imediat după ce evenimentul s-a petrecut. Aceştia nu ar trebui să aştepte până când depresia îşi face apariţia, relevă un studiu efectuat la Universitatea din Chicago, SUA. Depresia este o urmare foarte întâlnită în cazul celor care au avut un accident cerebral. Cercetătorii le-au oferit voluntarilor din cadrul studiului două feluri de pastile. O parte au luat antidepresive, iar ceilalţi au luat pastile care conţineau vitamine. Pacienţii care au luat antidepresive erau de 4,5 ori mai protejaţi în faţa depresiei. Statisticile arată că o treime dintre pacienţii care au un accident cerebral dezvoltă depresie în primii doi ani de la incident.
Cercetătorii au explicat faptul că accidentul cerebral distruge o parte a creierului, care are grijă de starea de spirit a individului. Acest lucru, combinat cu faptul că aceşti pacienţi trebuie să reînveţe anumite sarcini simple, precum mâncatul cu furculiţa, este o „reţetă” sigură pentru depresie, spun oamenii de ştiinţă. La studiu au participat pacienţi cu vârste cuprinse între 50 şi 90 de ani. La începutul studiului nici un pacient nu suferea de depresie. La sfârşitul studiului, 9% dintre cei care au luat antidepresive au dezvoltat depresie. 22% dintre pacienţii care au luat pastile placebo au devenit depresivi. Din păcate, fiecare pacient a reportat efecte secundare precum ameţeli, hipertensiune sau uscarea cavităţii bucale. (Ş.C.)
Medicii ar trebuie să administreze antidepresive pacienţilor, care au suferit un accident cerebral, imediat după ce evenimentul s-a petrecut. Aceştia nu ar trebui să aştepte până când depresia îşi face apariţia, relevă un studiu efectuat la Universitatea din Chicago, SUA. Depresia este o urmare foarte întâlnită în cazul celor care au avut un accident cerebral. Cercetătorii le-au oferit v