Proiectele gazoductelor concurente spre Europa - Nabucco (care evita Rusia) si South Stream (initiat de Rusia, prin Gazprom) - sunt incompatibile, a fost concluzia unui expert american Zeyno Baran, citata de AFP. Primul dintre ele care va fi finalizat il va elimina pe celalalt, intrucat ele deservesc mai mult sau mai putin aceleasi piete, a argumentat cercetatoarea Institutului Hudson.
Cele doua consortii isi propun darea in folosinta a conductelor pentru 2013 si tranzitul a 30 de miliarde de metri cub de gaz pe an. Unii investitori insa au indoilei ca Nabucco va gasi aceasta cantitate de gaz pentru a face conducta functionala. Intr-un interviu acordat in urma cu cateva luni HotNews.ro, Reinhard Mitschek, directorul executiv al consortiului Nabucco, afirma ca se ia in calcul chiar si gazul rusesc, ca o completare la celelalte surse cautate. Azerbaidjanul ar fi principala sursa de gaz pentru Nabucco, dar nu este exclus nici gazul iranian.
Gazoductul Nabucco este un proiect paneuropean, gandit cu scopul de a diminua dependenta Europei de gazul rus. El ar trebui sa transporte gazul din Marea Caspica spre Austria, traversand Turcia si Balcanii, fiind implicate cinci ţări - Austria, Bulgaria, Ungaria, Turcia si Romania - si avand puternica sustinere a Uniunii Europene, dar si a Statelor Unite.
Pe de alta parte, concurentul South Stream, este un gazoduct italo-rus - sustinut de Grecia, Serbia, Ungaria si Bulgaria - care va trece pe sub Marea Neagra din Rusia spre Bulgaria. De aici se va ramifica, o conducta mergand spre Austria si Ungaria, iar o alta spre Italia si Grecia.
Declaratia expertului american Zeyno Baran apare in contextul in care joi reprezentantii consortiului Nabucco au anuntat o crestere a costurilor cu aproape 60%, de la 5 miliarde de euro la 7,9 miliarde de euro, in principal din cauza avansului pretului otelulu