O hepatită căzută la ţanc - la vârsta derutelor post-adolescentine, când nu eşti nici cal, nici măgar, nici matur, dar nici imatur de tot - m-a salvat de la o promiţătoare carieră de beţiv. Nimic nu mă fascina mai puternic, în copilărie, decât indivizii care-şi petreceau ore în şir într-un restaurant, într-o braserie sau la o bodegă. Mă agăţam, literalmente, de oamenii maturi din familie ori de câte ori se punea problema "ieşirii în oraş". Pentru mine, acest lucru n-avea decât o semnificaţie: pătrunderea în lumea adevărată, a miresmelor tari şi a alcoolurilor ameţitoare. Dac-ar fi să spun cum arată pentru mine Tărâmul Misterelor, ar trebui să includ în descriere ambientul unic al birturilor de ţară din anii '60, în care se amestecau mirosul de bere la butoi şi-al tejghelelor umede, al podelelor date cu motorină şi-al coniacelor pe bază de chimicale, al dopurilor de vin "de regiune", al lichiorurilor (sintetice) de ouă sau ciocolată, cu bâzâitul muştelor, acreala sudorii şi damful greu al ţigărilor de proastă calitate.

Era o perioadă în care barurile încă nu se răspândiseră, când "grădina" şi "bodega" deţineau supremaţia în preferinţele românilor. Staţiile de amplificare nu cuceriseră restaurantele, aşa că, între o melodie şi alta interpretate de mica orchestră, oamenii discutau însufleţit. Localurile de altădată erau reale spaţii ale comunicării, şi nu ale singurătăţii în grup, aşa cum le percep astăzi. Mă văd, mic domn Goe, cu halba de sirop cu apă minerală în faţă, absorbind ca un burete ultimul cuvinţel al discuţiilor, adeseori pline de echivocuri şi aluzii sexuale, între maturi. Ciudat, nu-mi aduc aminte din acele nesfârşite ore de adâncă încântare nici un cuvânt explicit urât, nici o înjurătură. S-or fi abţinut maturii datorită prezenţei mele? Ori chiar nu se înjura în felul şi la intensitatea de astăzi? N-aş putea spune.

Băutura şi băutorii m-au fas