La inceputul anilor '90, cand neocomunistii proaspat instalati la putere spulberasera sperantele "golanilor" ciomagiti cu salbaticie de minerii chemati sa faca ordine in tara, cativa tineri de la universitatea ieseana puneau la cale (cine nu a trecut prin asta? ) editarea unei gazete unde sa se poata exprima liberi.
O gazeta nici anchilozat academica, nici avangardista, dar serioasa si vie, in spiritul Opiniei studentesti si al Dialogului de altadata. Din grup faceau parte, in afara de insignifianta persoana a celui ce semneaza randurile de fata, Constantin Acosmei si Christian Tanasescu, poeti in toata puterea cuvantului, cu volume de versuri incheiate la toti nasturii, numai bune de publicat. Echipa era, totusi, prea mica si lipsita de experienta. Nici unul dintre noi nu mai lucrase vreodata la o revista. De aceea, probabil, nici nu am izbutit sa convingem pe nimeni de viabilitatea proiectului.
Din inertia discutiilor sterile ne-a scos insa descoperirea entuziasmanta a unui manuscris care circula, printre studenti, in copie dactilografiata. Textele ne-au impresionat teribil, mai ales prin puternica vana etica ce articula un mesaj fara echivoc, in raspar cu ipocrizia asa-numitei "rezistente prin cultura" vehiculata insistent de intelectualii cu trecutul patat. Volumul se intitula Scrieri alese si aparuse la editura Pan (in 1992), intr-un tiraj de 50 de exemplare, la pretul (fabulos pe atunci) de 1.000.000 de lei. De la Christian Tanasescu, ceva mai in varsta decat noi, ceilalti, abia aterizati pe bancile facultatii, aflasem ca autorul se numeste Ovidiu Nimigean, care chiar in acea vreme (era in toamna lui 1993) demisiona din postul de asistent universitar. Curajosul gest ne castigase de la inceput admiratia. Asteptam cu sufletul la gura sa-l intalnim pe cel ce, in mintea noastra, devenise deja o figura eroica, de opozant intratabil, martir al unei cau
