Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru polonez în Parcul Herăstrău

Publicat in Jurnalul, vineri 30 mai 2008 ·

Teatrul polonez “A” prezintă spectacolul de stradă “Exultet”, inspirat din rituri de trecere, sîmbătă seara, în Parcul Herăstrău, transmite Mediafax.

Teatrul polonez “A” prezintă spectacolul de stradă “Exultet”, inspirat din rituri de trecere, sîmbătă seara, în Parcul Herăstrău, transmite Mediafax.

Teatrul “A” din Gliwice este un teatru profesionist de factură neconvenţională. Instituţia, care activează din 1996, are în repertoriu 16 piese, printre care musicaluri şi spectacole de stradă. În ultimii ani, acestea au fost invitate la festivaluri din Olanda, Suedia, Germania, Cehia şi Bulgaria.

Teatrul “A” a încercat să combine limbajul popular al teatrului muzical cu experienţa avangardei teatrale europene şi preia elemente din cultura tradiţională poloneză, combinînd textele de autor cu texte biblice sau din folclorul slav.

Spectacolul “Exultet”, adus la Bucureşti de Institutul Polonez, este inspirat din riturile de trecere, precum ceremoniile de iniţiere, moartea şi renaşterea sau schimbarea statutului religios şi social al individului.

De asemenea, Institutul Polonez prezintă, luni, la Spitalul de Copii “Maria Sklodowska-Curie”, o expoziţie dedicată copiilor, intitulată “Zîmbete”. Lucrările de pictură şi grafică sînt semnate de diferite personalităţi din Polonia şi din lume. Strîngerea “zîmbetelor-autograf” a început în 1980, iar colecţia a ajuns în prezentla 10.000 de lucrări. Expoziţia va sosi în România tocmai din Mexic.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Oficiului de Promovare a Culturii din Gdansk.

Teatrul polonez “A” prezintă spectacolul de stradă “Exultet”, inspirat din rituri de trecere, sîmbătă seara, în Parcul Herăstrău, transmite Mediafax.

Teatrul polonez “A” prezintă spectacolul de stradă “Exultet”, inspirat din rituri de trecere, sîmbătă seara, în Parcul Herăstrău, transmite Mediafax.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum 7 minute
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum o ora
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum o ora
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum 56 minute
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

O femeie din Brăila a fost ucisă în bătaie de soț. Agresorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Adevarul acum 30 minute
O femeie din județul Brăila, a fost ucisă în bătaie de soțul ei, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce un apropiat a alertat autoritățile.

David Popovici, după Europenele U23 - „Momentan nu am deranjat pe nimeni, dar îmi doresc să deranjez pe cât mai mulți”

Ziua Constanta acum 2 ore
David Popovici s-a întors în România după Europenele U23, la care a cucerit trei medalii, două de aur și una de bronz, și a oferit primele impresii despre evoluția sa. Înotătorul a declarat că și-a îndeplinit așteptările, iar acum își dorește să „de

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 8 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°