Nu-ţi trebuie cine ştie ce instrumente de măsură ca să-ţi dai seama că odinioară anii erau mai lungi. Mai săraci în evenimente - scăpîndu-le, astfel, pe cele însemnate, din devălmăşie şi anonimat (cine mai ştie astăzi ce s-a întîmplat săptămîna trecută?), mai diferiţi unul de celălalt, ieşind mai mult în relief. Ani făcuţi nu doar pentru trăire, cu oarece nonşalanţă, lejeră nebăgare de seamă că timpul care trece e al nostru, ci şi pentru gînduri, pentru semne, cruguri şi aşezări. Un an de sfîrşit de secol, descusut din toate poveştile lui, face aproape cît o carte de literatură.

E anul 1882, al cărui Calindariu julianu, gregorianu şi poporalu românu îl publică Simeone Mangiuca, în 1881, la Tipografi'a Alexi, din Braşiovu. La începutul acestei biografii a anului, scrisă în avans, stă genealogia familiilor domnitoare din Europa. Prima dintre ele, şi cea mai detaliată, este a neamului imperial de la Viena. Urmează Germania, Franci'a (unde nu interesează legăturile de sînge ale preşedintelui republicii), Rusia, şi tot înainte, pînă la sultanul Turciei (tratat la fel de telegrafic ca şi republicanii). În dreptul României e scris: "Carolu I. Regele României, născ. În 27 Martiu 1839, domnesce de la 10 Maiu 1867, căs. Cu Elisabeta, născ. la 1843, fiica repos. principe Herman de Wied." Ca să ştii pe ce lume te afli, în spaţiu, înainte de timp. O conştiinţă a Europei şi-a reţelei ei de familii, cu care, după cinci sferturi de veac, nu cred că ne mai putem lăuda.

Tot la generalităţi, aflăm că 1882 va aduce "dóue intunecimi la sóre", din care numai prima se va vedea din România, în 5 mai, de la 5.45 la 11.14. Eclipsă totală va fi, spune, cu precizie de astronom, sau măcar dînd impresia, Mangiuca, de la 6.51 la 10.16, însă de la noi va fi văzută doar ca întunecarea unei părţi mici a soarelui.

Acestea fiind zise, calendarul urmează pe luni. Cu sărbători, însem