Candidatura lui Cristian Diaconescu la Primăria Capitalei este produsul luptelor din PSD şi mai puţin expresia unei strategii care are în vedere câştigarea Bucureştiului. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Cristian Diaconescu a ajuns candidat cu forţa. Practic, a fost împins de la spate de colegii săi din PSD care l-au simţit tentat de o poziţie mare şi care au considerat că imaginea sa bună trebuie exploatată în folosul partidului. Unii l-au implorat, alţii l-au presat şi, după o şedinţă memorabilă în care PSD se confrunta cu situaţia de a nu avea candidat, Diaconescu a acceptat.

Campanie cu frâna de mână trasă

Campania sa a început prost. Nu numai că trebuia să se bată cu candidaţii celorlalte partide, dar trebuia să mai înfrunte încă un candidat de la PSD: Sorin Oprescu, susţinut de Ion Iliescu şi garda veche din partid.

Mai mult, campania lui Diaconescu a continuat tot aşa cum a şi început. S-a trezit abandonat de partid. În timp ce Ion Iliescu şi alţi lideri PSD ţineau pledoarii în favoarea celuilalt candidat, Sorin Oprescu, stafful de campanie amâna organizarea de acţiuni electorale. Din acest motiv, în prima jumătate a campaniei materialele publicitare ale candidatului Diaconescu au lipsit. Afişele au fost tipărite cu întârziere şi în cantităţi mici, iar panourile publicitare sunt apariţii rare în panotajul electoral din Bucureşti. Impresia că Diaconescu a fost sabotat din interiorul PSD a alimentat ipoteza blatului dintre social-democraţi şi Oprescu. Practic, Diaconescu a fost „dat mai încet“ pentru ca Oprescu „să se audă mai tare“.

După trei săptămâni de campanie, sondajele îl situează pe candidatul PSD doar pe locul 4 la un scor de 10%-14%.

Voturile PSD, mâncate de Oprescu

De-a lungul carierei, Cristian Diaconescu nu a fost amestecat în scandaluri de corupţie. Singurele atacuri