Cercul Literar de la Sibiu se singularizează, în fond, nu printr-o idee proprie despre modernitate şi modernism, ci printr-o altfel de situare în tradiţie. Racordarea la modernism nu lipseşte, dar ea nu constituie o miză explicită, urmărită cu obstinaţie. Dimpotrivă, în toate documentele programatice ale grupării cerchiste apare evident un mod particular de a (re)gândi tradiţionalismul. Se adevereşte încă o dată ideea călinesciană că, în secolul XX, opţiunea tradiţionalistă a poeziei e o formă de modernism. Polemizând cu sămănătorismul şi naţionalismul redeşteptat în timpul celui de-al doilea război, gruparea cerchistă se revendică de la o tradiţie mai profundă, îndepărtată în trecut şi, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul şi conjuncturile politice. Esenţializarea tradiţiei înseamnă pentru cerchişti valorificarea unor elemente filosofice şi culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiştii căutau o tradiţie de dinainte de Goga şi Coşbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu şi Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului.
Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoiţescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiţia maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic şi etic. În critica lovinesciană, I. Negoiţescu vedea mai mult întoarcerea la Maiorescu decât victoria modernismului: "Începând cu critica lovinesciană, care continuă marile principii directoare ale lui Maiorescu de diferenţiere estetică, literatura română şi-a rotunjit limitele, şi-a încheiat perioada fundamentală, pe care se va clădi creaţia viitorului" - se afirmă răspic
