Citeşte toate biografiile artiştilor

celebri şi vei iubi viaţa.

Jules Renard

Foarte puţin cunoscută marelui public, principesa Elena Bibescu (1855-1902 ), o pianistă de talie europeană dar şi o marcantă figură a vieţii cultural-mondene a Parisului fin du siecle, este evocată de C.D.Zeletin într-o amplă "operă de evlavie". Îl atrage pe autor nu doar viaţa ei "scurtă şi tragică", ci şi "sărăcia documentară" ce s-ar pune în calea reconstituirii, căci n-a înregistrat-o "argintul prea multor pelicule, acul niciunui fonograf, peniţa niciunei sîrguinţe erudite", lăsînd-o oarecum într-o condiţie de "abstracţie". Concertele la care se producea aveau loc în marea lor majoritate în salonul artistic personal sau în cîteva altele similare, în faţa unui auditoriu restrîns, fără a se putea bucura de abundenţa comentariilor în presă. Un aer de cerc select, de ezoterism salonard a înconjurat-o măgulitor dar şi cu dezavantajul unei notorietăţi limitate de numărul invitaţilor. Circumstanţe menite a stimula curiozitatea biografului cu mare dispoziţie investigatoare şi deopotrivă a-i solicita resursele scriitoriceşti ce se aplică unei lumi fantomale, tabloului unei umanităţi care se cuvine adusă la viaţă cu un adaos sufletesc propriu, cu rol decisiv : "Precaritatea surselor obligă scriitorul să creeze o lume de umbre, căreia îi presupui, dar nu-i poţi pipăi soma spre a-i absorbi expresivitatea". Totul devine un soi de legendă la confiniile dintre vechime şi actualitate recuperatoare, dintre risipire şi coeziune, dintre fragilitate şi consistenţă, în analogie cu lucrarea unui mozaicar: "Acesta alege şi fixează pe o suprafaţă micile pătrate din smalţuri felurit colorate sau din aur, în timp ce, de pildă, forjorul îşi scoate lucrarea fierbinte dintr-o singură bucată de metal aburind". Să precizăm că, în pofida graţioaselor precauţii pe care le ia autorul său, s