Doi agenţi de Poliţie din Sibiu sunt cercetaţi după ce conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sibiu a fost sesizată şi i-a fost pusă la dispoziţie o înregistrare video în care doi agenţi de poliţie rutieră dezumflau roţile unui autoturism aparţinând unui cetăţean din Sibiu.
Şeful IPJ Sibiu a dispus, vineri, cercetarea în regim de urgenţă a acestui incident, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este o atitudine incalificabilă care nu caracterizează nici lucrătorii Poliţiei Sibiu în general şi nici colegii de la Poliţia rutieră, am dispus cercetarea celor doi agenţi de poliţie în regim de urgenţă şi urmează să convoc Consiliul de Disciplină pentru luarea măsurii disciplinare împotriva acestora”, a declarat comisarul Ioan Muntean, şeful IPJ Sibiu.
Potrivit acestuia, atitudinea celor doi poliţişti poate proveni "din poveştile pe care le-au auzit de la cei care nu mai sunt de mult în sistem".
Agentul N.A. a observat un autoturism parcat neregulamentar şi pentru că nu l-a putut sancţiona pe şofer cu amendă, a găsit un alt mod de a-l "pedepsi".
"Observând că autoturismul are pe geam un anunţ de vânzare, am luat legătura cu conducătorul auto, respectiv proprietarul, pentru a aplica sancţiunea contravenţională. Am încercat să mă întâlnesc cu respectivul conducător auto în mai multe locuri de mai multe ori, conducătorul auto menţionând în final că a căzut într-o groapă de canal şi că nu se poate prezenta la locul faptei. Acţionând într-un mod negândit şi neconform cu metodologiile legale, am dezumflat roţile de pe partea dreaptă a autoturismului, ştiind că greşesc în acest fel", a declarat agentul N.A..
Pentru că autoturismul avea număr de Spania, poliţistul s-a gândit că îi va fi mai greu să-l tragă la răspundere pe şofer.
Cel de-al doilea poliţist este cercetat pentru că a asistat la scenă fără să intervină. (Mediafax)