Din nici un desen nu lipsesc mama şi tata, de pe nici o planşă nu e greu să observi o casă cu ferestre mari sau un soare zâmbitor, care străluceşte şi veghează de pe cer. Sunt lucrurile pe care şi le-au dorit dintotdeauna. Acum au parte de ele şi mulţumirea se citeşte pe feţele lor. Să tot fie 15-20 de familii. Pe scăunele, lângă părinţi, copiii, cu vârste puţin peste cinci ani, aşteaptă nerăbdători momentul premiilor. Au aflat ei că trebuie să primească şi cadouri, iar curiozitatea îi ţine cuminţi lângă oamenii mari. Câţiva se mai plimbă până la panourile cu desene, lăudându-şi realizările. De câteva luni, fac parte din altă familie. Una care-i iubeşte, care-i vrea în casa ei. S-au întâlnit joi, împreună cu noii părinţi, un pic stângaci la început, într-unul dintre sediile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. Planşele au continuat să curgă toată săptămâna. „Chiar de dimineaţă a venit cineva cu un desen. Era un pui, deşi noi aveam ca temă casa. Dar a replicat prompt: «Şi el face parte tot din familie». Le-am primit pe toate şi le-am premiat. Am expus picturile copiilor adoptaţi, dar şi ale celor aflaţi încă în sistem, dar adoptabili. Apoi, am invitat aici noile familii şi multe dintre ele au acceptat să vină“, povesteşte, zâmbind, Marinela Zană, şef Serviciu adopţii.

În familie În faţa unei mese, aşezată cuminte pe un scaun, Roxana râde fericită de orice. E plină de energie şi muşcă dintr-un fursec. Are patru ani şi jumătate şi de câteva luni a fost adoptată de familia Anghel. „Avem o poveste mai lungă. Iniţial, soţia mea a fost asistent maternal. Aşa am cunoscut-o pe Roxi. Ne-am ataşat de ea de la şase luni, când a intrat prima dată în casa noastră. La zece luni mergeam cu ea la mare. Şi fata noastră era bucuroasă că are o soră mai mică. Apoi, cu ceva vreme în urmă, am avut un necaz şi a trebuit să o ducem înapoi în plasam