Viaţa oamenilor a fost însoţită de muzică vreme de mii de ani, evoluţia fiecărui instrument în parte constituind o istorie în parte. ZOOM vă poartă printre poveştile strămoşilor şi nepoţilor instrumentelor care au dat viaţă operelor lumii.
Viaţa oamenilor a fost însoţită de muzică vreme de mii de ani, evoluţia fiecărui instrument în parte constituind o istorie în parte. ZOOM vă poartă printre poveştile strămoşilor şi nepoţilor instrumentelor care au dat viaţă operelor lumii.
Istoria instrumentelor cu coarde datează încă din antichitate, acestea fiind utilizate pentru a compune muzică religioasă. În acele vremuri, chinezii foloseau instrumente care aveau pînă la 20 de coarde, egiptenii şi sumerienii deţineau harpa, iar în Iran muzicanţii foloseau ţambalul.
LA ÎNCEPUT. Povestea pianului începe mult mai tîrziu, abia la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoş – monocordul cu clape – căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformîndu-se astfel în mult mai cunoscutul clavicord, care funcţiona printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor. Pînă la începutul secolului al XV-lea, clavicordul ajungea să aibă zece coarde, fiecare dintre ele producînd cel puţin două note prin atingerea coardelor în două puncte diferite pe lungimea acesteia.
Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci cînd în urma atingerii clapelor coardele erau ciupite de pene de lemn, aşa cum buricul degetelor ciupeşte coardele de chitară. Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cînta să ofere dinamism muzicii. Deşi a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, pînă în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungînd pînă la opt octave (n.r.–interval între două sunete ale gamei la distanţă de opt trepte), clavecinul a pierdut treptat teren în f
