Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În PSD se reaprinde războiul dintre tabere

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 mai 2008 ·

Conflictul mocnit dintre grupările Iliescu, Geoană şi Năstase este pe cale să iasă din nou la suprafaţă. Liderii "grupului de la Cluj" se pregătesc şi ei de luptă În PSD s-a ajuns

Conflictul mocnit dintre grupările Iliescu, Geoană şi Năstase este pe cale să iasă din nou la suprafaţă. Liderii "grupului de la Cluj" se pregătesc şi ei de luptă

În PSD s-a ajuns la contrareformă, susţine unul dintre reprezentanţii "grupului de la Cluj", Vasile Puşcaş. El crede că gruparea din care face parte nu mai funcţionează.

Liderii social-democraţi reuniţi în aşa-zisul "grup de la Cluj", care în 2005 îl debarcau de la şefia PSD pe Ion Iliescu, par să se pregătească pentru o nouă bătălie.

Vasile Puşcaş avertizează asupra contrareformei în partid şi atrage atenţia că "tacticile greşite, obiectivele false şi interesele de grup şi individuale" au făcut ca "grupul ideatic de la Cluj să nu mai funcţioneze".

"Sunt destul de departe, atât la nivel programatic, cât şi la nivelul oamenilor, faptele de acum faţă de ceea ce am propus în 2005 şi chiar la începutul lui 2006. Ideea <> a pornit de la proiectul de reformă a partidului, dar, din păcate, s-a ajuns la contrareformă. Eu nu văd să mai funcţioneze acel grup ideatic de la Cluj din moment ce s-a ajuns la contrareformă", a precizat Puşcaş.

În ceea ce priveşte motivele pentru care s-a ajuns aici, "este vorba despre interesele de grup şi individuale, tactici greşite şi obiective false", adaugă clujeanul. Referitor la influenţa pe care o mai are "grupul de la Cluj" în PSD, Puşcaş a arătat că aceasta depinde de capacitatea fiecărei organizaţii locale.

"În momentul de faţă este nevoie de o refondare a social-democraţiei în România. Nu reformare, ci refondare", a zis Puşcaş.

"Grupul de la Cluj" a scăzut în popularitate

Vasile Dâncu are o opinie separată. "După părerea mea nu a scăzut inf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 50 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 42 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°