Istoria a trecut peste ei şi a lăsat urme adînci. Ucrainenii din nordul Maramureşului, de pe Tisa, s-au adaptat vremurilor. Niciodată nu au renunţat la muzica lor. Peste tot ei îşi duc muzica specială, unică.
Istoria a trecut peste ei şi a lăsat urme adînci. Ucrainenii din nordul Maramureşului, de pe Tisa, s-au adaptat vremurilor. Niciodată nu au renunţat la muzica lor. Peste tot ei îşi duc muzica specială, unică.
Închide ochii, simte doar vibraţiile. Deschide ochii, priveşte-le chipurile. Uite-te atent, descoperă-le ochii. Prinde lumina din ei. Visează fără să te mai ţii de mînă cu timpul. Poţi să înţelegi doar la nivel de suflete?
Oamenii rîului. Miercuri seară, la sediul Institutului Cultural Român (ICR), s-a desfăşurat o nouă întîlnire din cadrul proiectului Ultimii Rapsozi. Program lunar al ICR-ului, iniţiat de doctorul în muzică Grigore Leşe şi sprijinit de Jurnalul Naţional. Invitaţii lunii mai au fost ucrainenii din Crăciuneşti şi Lunca la Tisa, din nordul Maramureşului, de pe graniţă. Şase femei şi patru bărbaţi au apărut ca din altă lume în faţa celor veniţi la sediul ICR. În costume tradiţionale, Ana Matus, Ileana Malearciuc, Ana Holovcici, Hafia Cobel, Ileana Bilan, Ana Popovici, Ioan Ostaş din satul Crăciuneşti şi Mihai Bobriuc, Nicolae Grijiac şi Ivan Lăzărciuc din Lunca la Tisa au venit să spună bucureştenilor poveşti de demult, să cînte aşa cum doar la ei acasă se cîntă, cu dor, cu patimă, cu dorinţă arzătoare de păstrare a tradiţiilor, a lucrurilor care îi individualizează şi-i scot din anonimat.
Un limbaj universal. Întîlnirea lunii mai cu Ultimii Rapsozi a fost una deosebită, specială, aparte. Invitaţii au dialogat cu Grigore Leşe în limba română, cîntecele, în schimb, le-au interpretat în limba ucraineană. Auditoriul... fericit, dar, cumva, împărţit. Cei mai mulţi erau feri
