Punînd la bătaie ima­gi­na­ţie, inteligenţă, entuziasm şi multă trudă, elevii premiaţi la a V-a ediţie a concursului Istoria mea – Eus­to­ry au arătat că istoria poa­te fi o disciplină simpatică.

Punînd la bătaie ima­gi­na­ţie, inteligenţă, entuziasm şi multă trudă, elevii premiaţi la a V-a ediţie a concursului Istoria mea – Eus­to­ry au arătat că istoria poa­te fi o disciplină simpatică.

Cine s-ar gîndi că sînt copii pentru care studiul istoriei e o plăcere şi-o modalitate de pe­tr­e­cere a timpului liber? Elevilor de gimnaziu ori de liceu, disciplina botezată în catalog “istorie” le poate părea o pacoste: e grea, e... lun­gă, se ocupă cel mai adesea de oa­meni care-au murit de mult, e cî­teodată plictisitoare, iar copiii nu-nţeleg la ce le foloseşte. În faţa ar­gumentelor spuse cu sinceritate, e lesne să rămîi descumpănit. Noi, oa­menii mari, dacă-am fi pe ju­mă­tate la fel de oneşti pe cît sînt ei, ar trebui să recunoaştem că puştii cam au dreptate. Pentru elevii participanţi la concursul Istoria mea – Eustory, lucrurile stau exact invers: deşi pare greu de crezut, is­to­ria nu este doar o disciplină şco­lară, ci o pasiune. Aşa ne-au spus toţi copiii cu care-am stat de vorbă la Palatul Cotroceni marţi, 27 mai, la festivitatea de premiere a ediţiei a V-a a concursului Istoria mea – Eus­tory. Această ediţie s-a adresat ele­vilor născuţi după 1 ianuarie 1988 şi a avut tema “Călătorii şi fron­tiere ieri şi azi. Întîlniri, des­părţiri, regăsiri.” Ajutaţi de profesori, de imaginaţie, de inteligenţă şi de entuziasm, copiii au născocit fel şi fel de moduri de a vorbi despre călătorii. Şi au vorbit despre pelerinaje ca formă de călătorie, deportarea unor categorii de po­pu­laţie, călătoria în spaţiul virtual cu ajutorul calculatorului şi a in­ter­netului şi multe altele.

CĂLĂTORIND SPRE GU­LAG. Am stat de vorbă cu cîţiva dintre elevi