Aurelia Marinescu, autoarea unui best-seller românesc “Codul bunelor maniere astăzi”, pregăteşte o astfel de carte destinată doar copiilor: “Tami şi bunele maniere‘‘
Aurelia Marinescu, autoarea unui best-seller românesc “Codul bunelor maniere astăzi”, pregăteşte o astfel de carte destinată doar copiilor.
“Tami şi bunele maniere‘‘ este o carte despre... bunele maniere, pentru copii. Autoarea, Aurelia Marinescu, intenţionează să lanseze pe piaţă acest ghid sub forma unui audiobook.
“Am remarcat faptul că nu există cărţi pentru copii despre bunele maniere – spune Aurelia Marinescu – pe care cei mici să le citească aşa cum ar citi un basm. Scriind această carte, m-am inspirat după un model din Franţa, unde astfel de apariţii editoriale sînt, de fapt, nişte fabule. De exemplu, un şoricel, o şopîrlă sau o maimuţică se poartă bine pe stradă. Iar acesta este un mod de a-i învăţa pe copii codul rutier. Astfel, m-am gîndit şi eu de ce nu i-am putea învăţa codul bunelor maniere cu reguli elementare, prin intermediul unei căţeluşe, Tami, care e lăsată de stăpîna ei, timp de două săptămîni, la familia Prost Crescutu.”
“Trebuie să vorbim cît mai mult despre cum ne creştem copiii. Şi îi creştem ca acum 100 de ani. Ne mai mirăm de ceea ce se întîmplă în şcoli, în parcuri...?! Sînt urmările unei educaţii prost înţelese. Sîntem foarte autoritari şi nu înţelegem că, de fapt, un copil nu este un om mare, că el trebuie tratat ca atare, nu cu bătaie, violenţă verbală, pedepse, lipsa de grijă, lipsa de iubire, lipsa de lectură din partea părinţilor. Nu trebuie nici să-l laşi să facă ce vrea el, dar nici să-i impui cu forţa, cu bătaia în special, ceea ce-ţi doreşti tu. Mentalitatea, în multe cazuri, este foarte depăşită, retrogradă”, spune Aurelia Marinescu, dînd şi un exemplu. “În Germania, de pildă, dacă te duci într-un p